Suc de Merisor 100% Pur, Bio, 500 ml | Health Nutrition

Suc de Merisor 100% Pur, Bio, 500 ml | Health Nutrition   Merişor (Vaccinium macrocarpon) este un arbust sub formã de tufã, înalt de pânã la 30cm. Creşte în zonele de munte, la peste 1.300 m altitudine, pe pajişti şi în luminişuri. Are tulpini ramificate şi frunze alungite, mai rotunjite spre vârf, mai închise la culoare pe faţă superioarã. Florile cresc pe vârfuri, grupate câte douã-trei, au formã de clopoţei şi culoare alb-roz,cu câte cinci petale unite. Fructele sunt mici, zemoase, albe la început şi roşii ulterior.     În compoziţia merisorului veţi regăsi acizi (citric, lactic), proteine, vitamina A, B1, B2, B3, C, E, dar şi uleiuri şi săruri minerale.     Consumul zilnic de merisor formează un zid de protecţie împotriva bacteriilor patogene, cum ar fi E.coli, Helicobacter pylori (responsabilă pentru ulcerul gastric), Streptococcus mutans (principala responsabilă pentru cariile dentare).     Responsabile pentru acest beneficiu medical sunt proantocianidele din merişoare: acestea acţionează împotriva diferitelor bacterii, evitând fixarea lor la mucoasa anumitor organe.     Această implicare a merişoarelor la nivel bacterian se poate traduce printr-un suport de bază faţă de organismul uman.   Scăderea numărului de infecţii implică şi reducerea administrării antibioticelor în exces, problemă ce afectează copiii, dar şi adulţii la nivel global.     În plus, s-a mai demonstrat ştiinţific că merişoarele au un impact pozitiv în ceea ce priveşte lupta împotriva tumorilor maligne.     Merişoarele devin un real sprijin pentru organism şi în faţa bolilor reumatice – antioxidanţii din merisor neutralizează radicalii liberi din organism.   Sucul 100% pur de merişoare este excelent pentru:   sistemul cardiovascular restabileşte nivelul colesterolului inhibă creşterea celulelor canceroase previne infecţiile (răceala, infecţii respiratorii etc)   În plus, completează şi curele de slăbire: acizii organici din afinele roşii au capacitatea de a reduce depozitele de grăsime, în doar câteva săptămâni.   Merişoarele te pot ajuta să scapi şi de pietrele la rinichi, reduc riscul apariţiei osteoporozei, întăresc sistemul osos, fiind o sursă bogată de calciu. Suc 100% pur BIO de merişoare – beneficii O cura cu suc de merişoare, timp de câteva săptămâni, poate fi un miracol pentru corpul tău, aşa cum am confirmat şi în rândurile de mai sus.   Mod de administrare Adulţi: 30 ml pe zi. Copii mai mici de 16 ani: 15 ml pe zi.    Acest produs nu este conceput pentru a fi folosit la bebeluşi. Este de preferat să se bea sucul cu jumătate de oră înainte de masă.               Efecte Sucul 100% pur de merişoare este excelent pentru sistemul cardiovascular, restabileşte nivelul colesterolului, inhibă creşterea celulelor canceroase, previne infecţiile (răceala, infecţii respiratorii etc). In plus, completeze şi curele de slăbire: acizii organici din afinele roşii au capacitatea de a reduce depozitele de grăsime, în doar câteva săptămâni. Merişoarele te pot ajuta să scapi şi de pietrele la rinichi, reduc riscul apariţiei osteoporozei, întăresc sistemul osos, fiind o sursă bogată de calciu. Sucul de merişoare acţionează împotriva cancerului în primul rând datorită proantocianidinei – un antioxidant de 20 de ori mai puternic decât vitamina C.   Precauții și contraindicații Femeilor insarcinate sau care alapteaza li se recomanda consultarea medicului inainte de utilizarea produsului. A nu se lasa la indemana si vederea copiilor mici. A se pastra la frigider dupa ce este deschis. Datorita ingredientelor pure ale acestui produs, gustul, culoarea sau consistenta pot varia. Produsul este un supliment alimentar si nu trebuie sa inlocuiasca un regim alimentar variat si echilibrat si un mod de viata sanatos. A nu se depasi doza recomandata pentru consumul zilnic.   Prezentare: volum net 500 ml   Producător: Health Nutrition   NOTĂ: Produsele prezentate pe site-ul www.viataverdeviu.ro sunt eficiente atunci când sunt integrate într-un stil de viaţă sănătos. Suplimentele alimentare nu pot înlocui o dieta echilibrată. Reţineţi că doar un stil de viaţă sănătos şi o dietă echilibrată asigură buna funcţionare a organismului. Rezultatele produselor nu sunt tipice, pot varia de la individ la individ şi pot depinde de stilul de viaţă al fiecăruia, de starea de sănătate, dar şi de alţi factori. Toate informaţiile prezentate pe site au rol informativ. Înainte de a achiziţiona suplimente alimentare, consultaţi sfatul medicului. Informațiile de pe acest site nu pot înlocui prescripţia medicală sau sfaturile medicului sau ale terapeutului dvs.

Produse Similare cu Suc de Merisor 100% Pur, Bio, 500 ml | Health Nutrition 

Cumpără Online Suc de Merisor 100% Pur, Bio, 500 ml | Health Nutrition la Cel mai Bun Preț! ❤️

Plata Produse

  • Plata Online cu Card
  • Plata la livrare ramburs la curier
  • Plata in RATE

Livrare

  • Cost livrare: va fi calculat în pagina de comanda după ce ați dat click pe butonul “catre magazin” și adaugă în coș costul de livrare va fi afișat la finalizarea cumpărăturilor.
  • Sute de produse beneficiază de transport gratuit dar și dacă valoarea cumpărăturilor dvs. depășește anumita suma în funcție de vânzător.
  • Verificare Colet Înainte de plată

Pentru livrările efectuate prin servicii de curierat, termenele de livrare pot fi depășite în funcție de încărcarea curierilor parteneri in perioada COVID-19, omnicron sau sarbatori precum Black Friday, Sărbători de Crăciun, de Paște, 1 Martie, 8 Martie, 1 Iunie, etc.

Retur

In conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor, transpunerea în legislația națională a Directivei 2011/83/UE a Parlamentului
European și a Consiliului din 25 octombrie 2011.

Măsuri de prevenție în contextul răspândirii virusului covid-19 si omnicron.

Pentru a proteja siguranța clienților noștri, a echipei din departamentul logistic, cât și a partenerilor de livrare, am implementat noi măsuri de siguranță și igienă care sa previna raspandirea acestor viruși.

Declinare de responsabilitate

acest site nu poate garanta exactitatea completă a informațiilor afișate pe acest site și nici furnizarea în totalitate a informațiilor de către comercianți. Drept urmare, datorită naturii activităților acestui site ca fiind un promotor al unor firme terțe, în cazul unor discrepanțe între informațiile afișate pe site-ul sau anunțurile acestui site și cele afișate pe site-ul comerciantului, acesta din urmă va predomina. Autorizațiile legale pentru comercializare, originalitatea produselor cât și alte demersuri legale necesare pentru comercializare revin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile afișate includ toate taxele, preț inclusiv TVA.

Brand