Prințul Păpădie și Regatul Florilor – Alec Blenche

„Sunt multe lucruri pe care noi, oamenii, nu le vedem sau despre care nici nu știm că există. Cuvintele rostite, gândurile, sentimentele sunt, toate, de nevăzut. Știm că există, dar nimeni nu le poate vedea. Este la fel și cu Moș Crăciun, Moș Nicolae sau Zâna Măseluță. Același lucru îl putem spune și despre spiridușii florilor. Puțini sunt cei care știu că fiecare floare are un spiriduș care o ocrotește…” Prințul Păpădie și Regatul Florilor, Alec Blenche   Spiridușii Păpădie și Ghiocel sunt cei mai buni prieteni și trăiesc fericiți în câmpie, ocupați de dimineața până seara să ajute florile pe care le ocrotesc. Toate bune până când, într-o zi, o furtună puternică îi ia pe sus și vântul îi poartă într-un ținut îndepărtat. Începe astfel o adevărată aventură ce se transformă într-o poveste fermecătoare despre prietenie și dragoste, dar și despre curaj, solidaritate și altruism.   Prințul Păpădie și Regatul Florilor ne face să cunoaștem și să iubim și mai mult lumea magică a plantelor.  

SKU: 4428 Categorie: Etichete: ,

Produse Similare cu Prințul Păpădie și Regatul Florilor – Alec Blenche 

Cumpără Online Prințul Păpădie și Regatul Florilor – Alec Blenche la Cel mai Bun Preț! ❤️

Plata Produse

  • Plata Online cu Card
  • Plata la livrare ramburs la curier
  • Plata in RATE

Livrare

  • Cost livrare: va fi calculat în pagina de comanda după ce ați dat click pe butonul “catre magazin” și adaugă în coș costul de livrare va fi afișat la finalizarea cumpărăturilor.
  • Sute de produse beneficiază de transport gratuit dar și dacă valoarea cumpărăturilor dvs. depășește anumita suma în funcție de vânzător.
  • Verificare Colet Înainte de plată

Pentru livrările efectuate prin servicii de curierat, termenele de livrare pot fi depășite în funcție de încărcarea curierilor parteneri in perioada COVID-19, omnicron sau sarbatori precum Black Friday, Sărbători de Crăciun, de Paște, 1 Martie, 8 Martie, 1 Iunie, etc.

Retur

In conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor, transpunerea în legislația națională a Directivei 2011/83/UE a Parlamentului
European și a Consiliului din 25 octombrie 2011.

Măsuri de prevenție în contextul răspândirii virusului covid-19 si omnicron.

Pentru a proteja siguranța clienților noștri, a echipei din departamentul logistic, cât și a partenerilor de livrare, am implementat noi măsuri de siguranță și igienă care sa previna raspandirea acestor viruși.

Declinare de responsabilitate

acest site nu poate garanta exactitatea completă a informațiilor afișate pe acest site și nici furnizarea în totalitate a informațiilor de către comercianți. Drept urmare, datorită naturii activităților acestui site ca fiind un promotor al unor firme terțe, în cazul unor discrepanțe între informațiile afișate pe site-ul sau anunțurile acestui site și cele afișate pe site-ul comerciantului, acesta din urmă va predomina. Autorizațiile legale pentru comercializare, originalitatea produselor cât și alte demersuri legale necesare pentru comercializare revin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile afișate includ toate taxele, preț inclusiv TVA.

Brand